Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară că nu exclude posibilitatea formării unui guvern PSD-AUR până la alegerile parlamentare din 2028. Liderul social-democrat spune însă că un astfel de scenariu depinde de poziția AUR și de evoluția actualei crize politice.
Declarațiile au fost făcute la Antena 3 CNN, în contextul în care Siegfried Mureșan a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru. Grindeanu a afirmat că o eventuală formulă PSD-AUR ar putea fi luată în calcul doar în cazul în care actuala încercare de formare a unui guvern nu va reuși. (Antena 3 CNN)
„Nu îl văd pe Siegfried Mureșan conducând un guvern PSD-AUR. Trebuie să pice Siegfried Mureșan ca să putem să ne gândim că ar exista. Haideți să ajungem acolo”, a declarat liderul PSD.
Potrivit lui Grindeanu, PSD și AUR nu dețin împreună, în prezent, suficiente voturi pentru o majoritate parlamentară, însă numărul parlamentarilor neafiliați ar putea avea un rol important într-un eventual vot de învestitură.
Liderul social-democrat a mai precizat că a discutat direct cu președintele AUR, George Simion, despre planurile politice ale formațiunii. Conform relatării lui Grindeanu, Simion i-ar fi transmis că își dorește organizarea de alegeri anticipate și nu intrarea la guvernare.
„Dânsul nu își dorește la guvernare, eu nu pot să nu îl cred. Dânsul își dorește anticipate”, a spus Grindeanu.
Întrebat explicit dacă vede posibilă formarea unui guvern PSD-AUR înainte de alegerile din 2028, președintele PSD a răspuns că nu exclude această variantă.
„Eu nu aș exclude această variantă, sigur. Deocamdată trebuie să declare, să facă niște lucruri cei de la AUR. Și doi, să-și dorească să facă parte dintr-un guvern”, a afirmat Grindeanu.
În opinia sa, strategia actuală a AUR este de a rămâne în opoziție și de a susține organizarea alegerilor anticipate, în încercarea de a valorifica sprijinul indicat de sondajele de opinie.