Ministrul propus pentru portofoliul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, după primirea avizului favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, că pentru anul 2027 nu este avută în vedere o majorare a TVA. În același timp, acesta a afirmat că ar putea fi luată în calcul o indexare prudentă a pensiilor începând cu 1 ianuarie.

Nazare a precizat că Guvernul nu își dorește introducerea unor taxe noi, însă România are nevoie de resurse pentru realizarea ajustării bugetare din 2027, estimată la până la 1% din PIB raportat la anul în curs.

„În momentul când vom prezenta bugetul în Parlament vom veni cu întreaga viziune pentru construcția pe anul 2027. Evident că nu ne dorim taxe noi, dar în același timp avem nevoie de resurse prin care să realizăm ajustarea pentru anul 2027 și nu numai”, a declarat Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, Ministerul Finanțelor va analiza propunerile venite din partea partidelor politice, astfel încât înainte de adoptarea bugetului de stat să fie stabilite măsurile necesare pentru atingerea țintelor asumate.

În ceea ce privește pensiile, Nazare a afirmat că o majorare ar putea fi luată în calcul, fără să avanseze deocamdată un procent.

„Cred că putem lua în calcul o creștere prudentă. Nu vreau să mă antepronunț. Vorbesc de o indexare, repet, prudentă. De la 1 ianuarie”, a spus ministrul propus.

Acesta a subliniat însă că orice măsură trebuie analizată în contextul construcției bugetare și al situației fiscale a României.

Referitor la TVA, Alexandru Nazare a precizat că pentru 2027 nu este planificată o majorare.

„Nu avem în plan o creștere a TVA-ului pentru anul 2027. Știu că au fost supoziții legate de o intenție a noastră de a crește TVA-ul. Nu dorim să creștem TVA-ul”, a declarat acesta.

Nazare a mai arătat că o reducere a fiscalității ar putea sprijini economia, însă o asemenea măsură depinde de situația bugetară și de capacitatea României de a respecta angajamentele privind deficitul.

Ministrul propus pentru Finanțe a amintit și de evaluările agențiilor internaționale de rating, precum și de faptul că România se află în procedura de deficit excesiv. Potrivit declarațiilor sale, ieșirea din această procedură este estimată pentru perioada 2029–2030.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției