Cu o zi înaintea votului de învestitură pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan, președintele Nicușor Dan a transmis că actuala criză politică trebuie să se încheie și a cerut partidelor să privească dincolo de propriile interese politice.
„E momentul ca această criză politică să se încheie. E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o soluție. Dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii cetățenilor români și a piețelor financiare”, a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului a mai precizat că, indiferent de evoluțiile politice, România își va păstra traiectoria financiară, susținând că există consens politic în această privință.
Declarațiile vin în contextul în care marți continuă audierile în comisiile parlamentare de specialitate ale miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Votul de învestitură este programat miercuri, de la ora 13:00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Pentru ca noul Guvern să fie învestit sunt necesare 233 de voturi. PNL, USR și UDMR strâng împreună aproximativ 170 de voturi, astfel că Siegfried Mureșan are nevoie și de sprijinul altor parlamentari.
PSD și AUR au anunțat că nu vor vota în favoarea Guvernului Mureșan.
Tot miercuri, președintele Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Praga, la invitația omologului său ceh, Petr Pavel.
Șeful statului va avea întrevederi cu președintele Cehiei, cu premierul Andrej Babiš și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului ceh. De asemenea, este programată o întâlnire cu membri ai comunității românești.