Din motive medicale, programul Festivalului Internațional de Teatru Clasic – FITCA 2026 suferă o modificare. Spectacolul „Unchiul Vania”, în regia lui Cristian Ban, producție a Teatrului de Stat „Regina Maria” din Oradea, programat luni, 5 octombrie, de la ora 20.00, în Sala Mare, va fi înlocuit cu spectacolul „Pețitoarea”, după A. Țagareli, în regia lui Ion Sapdaru, producție a aceluiași teatru.

Biletele cumpărate pentru „Unchiul Vania” rămân valabile pentru spectacolul „Pețitoarea”. Spectatorii care nu doresc să păstreze biletele și optează pentru restituirea contravalorii acestora sunt rugați să se prezinte la agenția teatrului până la data de 3 octombrie. Pentru biletele achiziționate online, solicitarea de rambursare poate fi transmisă la adresa contact@eventim.ro.

Pețitoarea” este o comedie în care dragostea, interesele și convențiile sociale se întâlnesc într-o poveste plină de situații comice. În lumea personajelor lui A. Țagareli, căsătoria este mai degrabă o chestiune de negociere decât una de sentiment, iar pețitoarea are un rol esențial în stabilirea alianțelor. Printre calcule, interese și aparențe, iubirea își face însă loc și schimbă regulile jocului.

Spectacolul este tradus, adaptat și regizat de Ion Sapdaru, care îl descrie drept „un vodevil” cu personaje puternice, situații comice și „o poveste luminoasă despre dragoste”.

Din distribuție fac parte Anca Sigmirean, Adela Lazăr, Alexandru Rusu, Alin Stanciu, Lucia Rogoz, George Dometi, Andrian Locovei, Mihaela Gherdan, Șerban Borda, Gabriela Codrea, Mirela Niță Lupu, Ciprian Ciuciu, Eugen Neag, Carina Bunea, Cosmin Petruț, Angela Tanko, Giorgiana Coman și Georgia Căprărin.

Scenografia este semnată de Cristina Breteanu, coregrafia de Mirela Niță Lupu, iar muzica de Adrian Miescu, Nicu Moldovan și Carol Martocean. 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției