Un bărbat de 45 de ani, din Fântânele, este cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi amenințat soția.
Incidentul a avut loc în seara de 29 septembrie. Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul s-ar fi aflat sub influența alcoolului și, pe fondul geloziei, și-ar fi amenințat soția.
Astfel de incidente ar mai fi avut loc și cu alte ocazii.
Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie.