Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpații B.P.C., în vârstă de 19 ani, Z.D., în vârstă de 20 de ani, M.P.D., în vârstă de 20 de ani, și Ș.D.A., în vârstă de 19 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală.
În fapt, ca urmare a cercetărilor efectuate s-a reţinut că, în data de 02.10.2026, în jurul orei 23:30, inculpaţii B.P.C., Z.D., M.P.D. și Ș.D.A., în timp ce se aflau în faţa unui imobil situat în Arad, au observat-o pe persoana vătămată de sex masculin în vârstă de 20 de ani, care se sprijinea de autoturismul aparţinând unuia dintre inculpaţi, parcat în apropierea imobilului, fapt ce a cauzat indignarea inculpaţilor şi generarea unei altercaţii.
Pe fondul conflictului spontan ivit, inculpații au exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul capului și al corpului, precum şi o lovitură cu un pahar de sticlă la nivelul ochiului stâng, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 55-60 zile de îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate și un prejudiciu estetic grav și permanent (pierderea posttraumatică a ochiului stâng).
Faţă de cei patru inculpaţi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în data de 06.10.2026, a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.