Premierul Luca Niculescu a discutat luni cu reprezentanții mediului de afaceri despre măsurile necesare pentru relansarea economiei. La finalul întâlnirii, acesta a afirmat că Guvernul trebuie să devină un partener corect pentru companii și să sprijine crearea de locuri de muncă.

„Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în țară, la buget și în economie, nu să crească poverile pe cei care le duc”, a transmis premierul într-un mesaj publicat pe Facebook. El a adăugat că statul trebuie să reducă risipa, să cheltuiască mai eficient banii publici, să combată evaziunea și să îmbunătățească nivelul colectării.

La discuții au participat reprezentanți ai organizațiilor Concordia, Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România, Romanian Business Leaders, Asociația Oamenilor de Afaceri din România și Confederația Națională pentru Antreprenoriat și Întreprinderi Mici și Mijlocii. Din partea Guvernului au fost prezenți vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și alți membri ai echipei guvernamentale.

Niculescu a afirmat că investitorii au nevoie de predictibilitate, stabilitate și măsuri care să le permită să se dezvolte. Premierul a susținut, de asemenea, că apropierea României de aderarea la OCDE poate crea oportunități pentru investiții, acces la piețe externe și tehnologii moderne.

„Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârșit prin creșterea taxelor”, a transmis acesta, adăugând că Guvernul va continua dialogul cu mediul de afaceri pentru a găsi soluții de relansare economică și de creștere a calității vieții.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției