În această dimineață, în jurul orei 06:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Ghioroc.

Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Ghioroc.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei, ce avea rol de magazie de lemne și diverse bunuri, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, incendiul fiind localizat de către pompierii voluntari ai SVSU Ghioroc. În urma flăcăilor au ars anexă gospodărească cu bunurile aflate în interior, iar aproximativ 3 mp din acoperișul casei a fost afectat.
Incendiul a fost lichidat prompt, limitând pagubele materiale.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric produs la un frigider care se afla în anexă.

Recomandările redacției