Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din Călăraşi. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tânărului suspectat de furt.

Absenţa animalului din Grădina Zoologică Călăraşi a fost anunţată la 112.

”Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că persoane necunoscute, prin tăierea lacătului cu care era asigurată boxa animalelor, ar fi pătruns în interior şi ar fi sustras o maimuţă, specia Lemur. Cercetările desfăşurate cu operativitate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au condus la identificarea persoanei în cauză, respectiv un tânăr, de 18 ani, din municipiul Călăraşi. De asemenea, în urma căutărilor efectuate în zona unde locuieşte persoana în cauză, maimuţa a fost găsită într-o clădire abandonată, fiind legată de picioare”, transmit, vineri, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

 

Tânărul suspectat de furt a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi, relatează news.ro.

news.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției