Colonelul Vasile Adam, veteran de război, a încetat din viață la vârsta de 103 ani și a fost înmormântat cu onoruri militare, în Cimitirul ‘Eternitatea’ din municipiul Vaslui.
Vasile Adam, colonel în retragere și unul dintre puținii supraviețuitori ai Detașamentului Păuliș, a fost înmormântat cu onoruri militare vineri, în Cimitirul „Eternitatea” din municipiul Vaslui.
A plecat dintre noi la venerabila vârstă de 103 ani, lăsând în urmă o moștenire exemplară de curaj, integritate și devotament față de țară. La ceremonia funerară au participat militari din Bârlad și Iași, alături de reprezentanți ai comunității, autorități locale și membri ai Asociației Veteranilor de Război, organizație pe care a condus-o cu dăruire timp de decenii.
Născut pe 22 octombrie 1922, Vasile Adam a intrat în istorie prin participarea sa activă în cadrul Detașamentului Păuliș, format în august-septembrie 1944, în contextul încercării armatei române de a bloca înaintarea trupelor ungare prin Defileul Mureșului.
Acțiunea a fost esențială pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, teritoriu aflat sub ocupație străină în urma Dictatului de la Viena din 1940. Detașamentul Păuliș, în care lupta și Vasile Adam, a avut o misiune crucială și extrem de periculoasă, iar participarea sa a fost un act de eroism pentru care a fost ulterior decorat cu medalia „Bărbăție și Credință”.
După război, Vasile Adam a continuat să servească patria. A absolvit Școala Militară de la Radna și a fost trimis, alături de alți colegi, să instruiască tineri soldați în unități militare din țară. A fost repartizat ca subofițer activ la o unitate din Medgidia, dar după o perioadă a fost trecut în rezervă, o decizie influențată și de regimul politic al vremii.
Dumnezeu să-l odihnească!