Veteranul de război Gheorghe Dărău, din comuna Hălmagiu, a încetat din viață astăzi, 28 august 2025, la venerabila vârstă de 104 ani.
“Un simbol al demnității, al curajului și al devotamentului față de țară, domnul Dărău Gheorghe a fost un exemplu de onoare și spirit de sacrificiu pentru întreaga comunitate. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre, dar și o amintire de neșters în istoria localității noastre.
În numele Primăriei și al Consiliului Local Hălmagiu, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ne înclinăm cu respect în fața memoriei sale și îi aducem un ultim omagiu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, care are același nume.