Josephine Hannah Chaplin, fiica lui Charlie Chaplin, a murit la vârsta de 74 de ani. Familia acesteia a anunțat că s-a stins din viață joi, 13 iulie.
Înmormântarea lui Josephine Chaplin va fi una discretă și va avea loc în Paris, Franța, potrivit The Sun.
Până acum, cauza morții este necunoscută.
Josephine Hannah Chaplin a mai avut 10 frați, fiind născută în Santa Monica, California, în martie 1949, după ce părinții ei au fugit șase ani mai devreme, în 1943.
Actrița s-a căsătorit în 1969 cu omul de afaceri grec Nikki Sistovaris, apoi au divorțat în 1977.
După divorțul de Nikki Sistovaris a trăit cu actorul francez Maurice Ronet, până când acesta a murit în 1983.
Fiica lui Charlie Chaplin s-a recăsătorit cu arheologul Jean-Claude Gardin și au rămas împreună până în 2013, când acesta a decedat.
sursa: b1tv.ro