Mario Vargas Llosa, laureatul peruan al Premiului Nobel pentru Literatură, a murit, duminică, la Lima la vârsta de 89 de ani, marcând sfârşitul unei epoci: cea a generaţiei de aur a literaturii latino-americane, din care el a fost ultimul mare reprezentant, scrie news.ro.

Născut într-o familie peruană din clasa de mijloc, Mario Vargas Llosa a fost unul dintre marii protagonişti ai „boom-ului” literar latino-american din anii 1960 şi 1970, alături de columbianul Gabriel Garcia Marquez şi de argentinianul Julio Cortazar.
Mario Vargas Llosa locuia la Lima de anul trecut. Cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 89 de ani, pe care a sărbătorit-o pe 28 martie, el a apărut pe contul X al fiului său Alvaro într-o serie de trei fotografii realizate în locuri din capitală unde şi-a scris ultimele două romane, „Cinco Esquinas” (2016) şi „Le Dedico Mi Silencio” (2023).

Admirat pentru descrierea realităţilor sociale, autorul unor capodopere precum „Oraşul şi câinii” şi „Conversaţie în catedrală” a fost, de asemenea, criticat de cercurile intelectuale sud-americane pentru poziţiile sale conservatoare.

Tradus în aproximativ treizeci de limbi, acest autor francofil, care a trăit mai mulţi ani la Paris, a fost primul scriitor străin care a fost inclus în timpul vieţii sale, în 2016, în prestigioasa colecţie Pléiade. A fost ales la Academia Franceză în 2021.

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni. Între 1950 şi 1952 a urmat cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, ”Oraşul şi câinii”. În 1955, Llosa s-a căsătorit cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, de care a divorţat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. După o tinereţe în care s-a apropiat de comunism, s-a distanţat de Fidel Castro, ba chiar l-a acuzat pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa premiul Nobel pentru Literatură.
sursa: stiripesurse

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției