Cunoscutul poet și eseist orădean Ioan Moldovan, director timp de trei decenii al revistei de cultură „Familia” a murit la vârsta de 72 de ani, anunță ebihoreanul.ro

De-a lungul timpului, a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul pentru cartea de poezie, Poesis, 2004, Premiul de excelență pentru literatură al Primăriei și Consiliului Municipal Oradea (2005),  Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Arad pentru volumul Celălalt pește (2005), Premiul pentru poezie al Revistei „Discobolul” Alba Iulia (2006), Premiul pentru poezie al revistei „Transilvania” (Sibiu, 2008), Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale Principesa Margareta (Săvârşin, 2011); Premiul Opera Omnia al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor (2012); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Cartea de Poezie, pentru anul 2019, pentru volumul „Multe ar mai fi de spus”. În anul 2004, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer de către Preşedinţia României.

Anunţul morții lui Moldovan a fost făcut sâmbătă, de scriitorul Mircea Pricăjan, pe contul său de Facebook. „Ne-a lăsat în urmă Ioan Moldovan. Era oricum mult înaintea noastră prin spirit și omenie. Puțini, foarte puțini oameni pe lumea asta te pot umple de bine și de lumină și numai cînd te gîndești la ei. Eu știu doar unul, iar de acum, fatalmente, doar în gînd ne mai putem întîlni. Și ne vom tot întîlni”, a notat actualul redactor șef al revistei „Familia”.

Ioan Moldovan s-a născut la 21 martie 1952 în satul Mureșenii de Câmpie, comuna Sava, astăzi comuna Pălatca, din judeţul Cluj.  A urmat Liceul „George Bariţiu” din Cluj (1967-1971), în acest timp frecventând cenaclul liceului, precum şi cenaclul „Lucian Blaga” al liceenilor clujeni. A studiat apoi la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, secţia română-latină (1972-1976).

În perioada studenţiei, a fost redactor, apoi secretar general de redacţie la revista „Echinox”. După absolvirea facultăţii, a fost profesor de română şi latină în Maramureş, la Cavnic, la Baia Sprie, unde a înfiinţat cenaclul artistic „Prisma”, şi la Baia Mare, unde lua parte la şedinţele cenaclului „Nord” şi a făcut parte din colectivul de redacţie al publicaţiei literare „Maramureş”. În 1989, el a fost primit în redacţia revistei de cultură „Familia” din Oradea, al cărei redactor-şef şi apoi director a fost din 1990 şi până în 2020.

sursa: ebihoreanul.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției