Italianul Valentino Garavani, ultimul dintre marii creatori de modă ai secolului XX și un designer care a definit imaginea regalității în epoca republicană pentru tot felul de prințese, a murit, luni, la domiciliul său din Roma. Avea 93 de ani.
„Valentino Garavani a încetat din viață astăzi, în reședința sa din Roma, înconjurat de cei dragi”, a anunțat fundația pe Instagram. Priveghiul va avea loc miercuri și joi, iar funeraliile vor avea loc vineri, la Roma, la ora 11:00 (10:00 GMT), a adăugat fundația, potrivit New York Times.
Supranumit „ultimul împărat” într-un film documentar cu același nume lansat în 2008 și „Șeicul șicului” de John Fairchild, fostul redactor al revistei Women’s Wear Daily, Valentino și-a fondat compania omonimă în 1959. În următoarea jumătate de secol nu numai că a îmbrăcat o lume de personalități importante, dar a devenit egalul lor.
„În Italia, există Papa – și există Valentino”, a spus Walter Veltroni, pe atunci primarul Romei, într-un profil al designerului publicat în 2005 în The New Yorker .
Bronzat perpetuu într-o nuanță intensă de mahon, cu părul uscat cu foehnul până la o perfecțiune imobilă, aproape întotdeauna numit prin prenume (sau prin onorificul „Dl. Valentino”) și urmat de un alai de oameni și mopsi, Garavani a creat și a vândut o imagine de înaltă strălucire care a contribuit la definirea stilului italian timp de generații.
Afacerea sa a apărut pe lume chiar înainte de era „La Dolce Vita”, iar el a fost neobosit în loialitatea sa față de acest ideal.
„Întotdeauna caut frumusețea, frumusețea”, i-a spus el realizatorului Charlie Rose, într-un interviu din 2009.
Nu-i păsa să stabilească tendințe, să canalizeze spiritul vremii sau să fie în avangardă. „Este foarte, foarte simplu”, a declarat el pentru The New York Times în 2007. „Încerc să le fac pe fetele mele să arate senzațional.”
El a realizat rochia crem din dantelă pe care Jacqueline Kennedy a purtat-o la căsătoria sa cu Aristotel Onassis în 1968, costumul cu guler de zibelină pe care Farah Diba l-a purtat când a fugit din Iran când soțul ei, șahul, a fost detronat în 1979 și rochia pe care Bernadette Chirac a purtat-o când soțul ei, Jacques, a depus jurământul ca președinte al Franței în 1995.
sursa: digi
