Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Z.U.T.în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de trafic de migranți.

În fapt a fost reținut că în noaptea de 16/17.06.2023, în intervalul orar 23:00 – 01:30,  urmărind obținerea unui folos patrimonial, inculpatul ar fi transportat cu o autoutilitară destinată transportului de mărfuri, din comuna Giarmata din județul Timiș, înspre frontiera româno-ungară Nădlac2,  27 migranți care intenționau să treacă ulterior ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Italia, prin mijloace care pun în pericol viața, sănătatea și integritatea migranților, având în vedere că aceștia au călătorit în condiții improprii, intr-un autovehicul care nu are capacitatea de a transporta persoane, fiind destinat transportului de mărfuri.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recomandările redacției