Un bărbat din Gurahonț, identificat cu inițialele G.M.A., a fost pus sub acțiune penală de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, fiind acuzat că a încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa.
Potrivit anchetatorilor, la datele de 10 și 12 august 2025, inculpatul ar fi contactat-o telefonic pe concubina sa, M.G.M., deși prin ordinul emis pe 7 august 2025 îi era interzis orice fel de comunicare – inclusiv telefonică, prin corespondență sau în alt mod – pentru o perioadă de un an.
Fapta este încadrată juridic ca „încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție”, prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 1 lit. h din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal.
La data de 13 august 2025, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a răspunderii penale.
Reprezentanții Parchetului reamintesc că, potrivit legii, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.