„Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a participat la semnarea unui acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare şi civile – Periscope Aviation, în prezenţa Excelenţei Sale Ambasadoarea SUA doamna Kathleen Kavalec. Acordul semnat în cadrul Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile. Proiectul vine ca răspuns la cererea tot mai mare de astfel de echipamente din diverse industrii, cu accent deosebit pe domeniul apărării”, a transmis Ministerul Economiei, într-un comunicat d epresă.

Potrivit documentului citat, societatea Carfil SA, are o istorie de peste 100 de ani în producţia de armament şi muniţie pentru artilerie şi se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României. Periscope Aviation reprezintă divizia de drone a Chartis Federal, fiind cea mai recentă investiţie a companiei americane, renumită pentru inovaţia sa în sistemele UAV tactice de înaltă performanţă.„Prin intermediul acordului semnat astăzi, cele două părţi îşi afirmă dorinţa de a accelera potenţialul naţional în domeniul producerii şi operării acestor echipamente (drone) la scară naţională, pentru domeniul militar şi civil”, a mai transmis sursa citată. Astfel, au fost parafate două protocoale, unul privind dezvoltarea cadrului legislativ şi a producţiei de drone în România, cosemnat de 7 entităţi, sub coordonarea S. CARFIL S.A. şi un al doilea protocol privind dezvoltarea producerii de drone agricole româneşti, în vederea accelerării utilizării lor pe scară largă în lucrările agricole, cosemnat de 13 entităţi, sub coordonarea S.C. CARFIL S.A.De asemenea, s-a anunţat că este important să actualizăm cadrul legislativ, astfel încât să corespundă nevoilor pieţei şi să intensificăm dialogul tehnic şi profesional cu instituţiile de stat în vederea stabilirii unor programe de finanţare care să faciliteze accesul antreprenorilor locali la resursele financiare necesare iniţierii unor proiecte în planul producţiei naţionale de drone, care să acopere nevoile din toate ramurile industriale/domenii de utilizare”, se mai arată în comunicat. (sursa:news.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției