„Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate în urma controalelor menţionăm: nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi temperatură în spaţiile de producţie şi comercializare a produselor alimentare; deficienţe privind etichetarea, manipularea şi depozitarea produselor alimentare; comercializarea alimentelor în unităţi care nu au fost înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; operatorii unor unităţi de vânzare nu au elaborat şi implementat programe proprii de control”, se precizează în comunicatul ANSVSA.În perioada 26 iunie – 2 iulie au fost efectuate controale la 1.549 de unităţi, dintre care 486 de restaurante, 64 de pizzerii, 56 de cantine, 33 de unităţi de tip catering, 60 de cofetării şi patiserii, 83 de laboratoare de cofetărie şi patiserie, 69 de pensiuni turistice, 81 de hipermarketuri şi supermarketuri, 337 de magazine alimentare, 176 de rulote, 92 de depozite alimentare şi 12 tabere şcolare. Inspectorii veterinari au aplicat amenzi în valoare de 1,12 milioane de lei în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, în perioada 26 iunie – 2 iulie, şi au suspendat activitatea unui restaurant. Echipele de inspectori ale Comandamentului Sezon Estival 2023 acţionează atât în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, cât şi în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic din ţară.Scopul este protejarea sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi al creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, precizează instituţia.Pentru a eficientiza aceste controale, DSVSA judeţene beneficiază de sprijinul autorităţilor locale, care informează DSVSA cu privire la perioadele şi locaţiile în care se organizează anumite evenimente (târguri de vară, pelerinaje cu ocazia unor sărbători religioase, zilele comunelor etc.), pentru a se asigura că evenimentele se desfăşoară fără incidente alimentare.Verificările inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vizează condiţiile de igienă în care funcţionează unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket şi supermarket şi magazinele alimentare şi respectarea cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare cu amănuntul. (sursa> Agerpres)
A1 191
Intrăm în Schengen, dar ungurii nu renunță încă la controale în vama Nădlac
citește mai mult »