Polițiștii arădeni au desfășurat, de la începutul acestei săptămâni, mai multe acțiuni, în municipiu și județ, pentru reducerea riscului rutier și descurajarea fenomenului infracțional.
În municipiu, în cadrul a două acțiuni, desfășurate împreună cu jandarmi ai I.J.J. Arad, au fost legitimate 212 persoane și verificate 140 de vehicule. Au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 22.850 de lei, fiind retrase 4 certificate de înmatriculare.
În Sântana, polițiștii și jandarmii au legitimat 69 de persoane și au verificat 47 de vehicule, dintre care 4 transporturi de material lemnos. Au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.600 de lei, pentru nerespectarea legislației rutiere și 6 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. 3 persoane au fost conduse la sediu pentru clarificări suplimentare. Totodată, a fost desfășurată și o acțiune de informare a participanților la trafic cu privire la noile modificări legislative și consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive.
Aceste activități se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județ.