Înaintea ultimului meci al sezonului, doi dintre liderii vestiarului, Alexandru Benga și căpitanul Desley Ubbink, au făcut o caracterizare a întregului sezonului. Ideea principală a ambilor jucători a fost aceea că sub aspectul jocului UTA ar fi trebuit să se claseze mult mai sus în clasament.

Pentru Benga, cuvântul definitoriu pentru acest sezon este „frustrare“: „A fost un sezon atipic în care sentimentul de frustrare l-am întâlnit aproape la fiecare meci. În marea majoritate a partidelor am jucat foarte bine și rezultatul nu a fost pe măsura evoluției noastre. Au fost și lucruri bune, atât cu Mister Balint cât și cu Mister Ionuț Badea, dar categoric puteam mai mult. Chiar dacă nu am avut oficial ca obiectiv clasarea între primele 6, noi am tânjit mereu acolo dar până la urmă sunt și lucruri pozitive pe care le-am trăit în acest sezon și, ca o notă, mă gândesc la un 6 sau 7. Repet, a fost un sezon atipic, multe partide le-am dominat autoritar dar ne-a lipsit finalitatea astfel încât să aducem puncte și să intrăm între primele 6, deoarece acele 10 meciuri au și consfințit că nu vom ajunge în play-off. Până la urmă ce rămâne e rezultatul final, care a și dus la schimbarea de antrenor“ a declarat fundașul central al UTA-ei.

Și Ubbink consideră că întreg sezonul s-a jucat în acele 10 meciuri fără victorie: „Am avut momente bune și mai puțin bune. Am început foarte bine și aveam șanse mari să ajungem în play-off după care am avut 10 meciuri consecutive în care nu am reușită să câștigăm, ceea ce evident nu este bine. Dacă ar fi să dau o notă echipei în acest sezon, ar fi 6, deoarece cred că nu suntem în poziția în care am fi meritat să fim.“

De-a lungul acestui sezon, UTA a avut mai multe obiective: conducerea a cerut o clasare cel puțin la nivelul celei de anul trecut (adică locul 2 în play-out) însă vestiarul s-a angajat la mai mult: calificarea în play-off. Apoi, următorul obiectiv asumat de jucători a fost clasarea pe unul dintre primele două locuri din play-out, pentru a juca barajul pentru Conference League, țel care coincidea practic cu cel trasat de conducere la începutul sezonului. Din păcate toate aceste obiective au fost ratate. Ca punct pozitiv este menținerea în prima ligă pentru al treilea an consecutiv, lucru pe care UTA nu l-a mai reușit din anii 70.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției