După mai mulţi ani de cercetare, dezvoltare şi promovare, Amazon renunţă să mai dezvolte tehnologia Just Walk Out, pe care o folosea pentru a verifica şi face plata automată pentru produsele cumpărate. Amazon a început să elimine din magazinele sale alimentare tehnologia Just Walk Out, care, la un moment dat, părea că reprezintă viitorul cumpărăturilor. Just Walk Out era compusă dintr-un set de tehnologii, precum senzori, camere video şi supraveghetori umani, prin care erau verificate produsele cumpărate de clienţi.Apoi, la ieşirea din magazin, plata se făcea automat, după scanarea palmei, banii fiind retraşi automat de pe cardul asociat contului Amazon. Tehnologia s-a lovit, însă, de probleme încă de la început. Deşi Amazon vorbea de un proces complet automatizat, în realitate, peste 1.000 de oameni urmăreau camere de securitate pentru a se asigura că niciun client nu pleacă cu mai multe produse decât a plătit.Cu toată tehnologia şi oamenii din spatele camerelor, de multe ori apăreau neconcordanţe care obligau clienţii să ajungă tot în faţa unui casier pentru a descurca situaţia. O altă chestiune luată în calcul de gigantul american a fost cea a costurilor. Întregul sistem costa foarte mult pentru a fi instalat şi operat.În plus, a existat şi problema intimităţii, deoarece sistemul colecta o mare cantitate de date personale, inclusiv biometrice. Compania se confurntă deja cu un proces în New York, în care este acuzată că a colectat aceste date, fără a-şi înştiinţa clienţii. Amazon a încercat să-şi reducă pierderile, vânzând tehnologia altor lanţuri de magazine, însă, acestea nu s-au înghesuit să o cumpere. (sursa:news.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției