La data de 3 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva, cu sprijinul Serviciului Rutier, au desășurat o acțiune de prevenire a evaziunii fiscale, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I.
În cadrul activității a fost verificată legalitatea achizițiilor intracomunitare, de către operatorii economici, conform O.U.G nr.41/2002, privind instituirea Sistemului Național de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat- RO e-Transport.
Inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva au sancționat patru societăți comericale, din județele Arad, Bihor și Mureș cu amenzi în valoare totală de 200.000 de lei, pentru nedeclararea în sistemul RO e-Transport a datelor referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat.
Aceste acțiuni au caracter permanent, urmând a fi desfășurate în întreg județul Arad.