Fumul alb care anunţă alegerea unui nou Papă a ieşit pe coşul Capelei Sixtine în jurul orei 18 :10, ora Romei. Zecile de mii de fideli adunaţi în Piaţa Sfântul Petru au primit vestea cu îndelungate aplauze şi urale în timp ce clopotele Vaticanului au început să bată. Succesorul lui Francisc este americanul Robert Francis Prevost. Aşa au decis majoritatea celor 133 de cardinali reuniţi de miercuri în conclav, în Capela Sixtină.
«Habemus papam» în persoana americanului Robert Francis Prevost. Sub numele de Leon al XIV-lea, el este al 267-lea Suveran pontif, lider al bisericii catolice şi al celor aproape un miliard şi jumătate de fideli.
Anunţul oficial privind alegerea noului Papă şi numele ales de acesta au fost făcute de un înalt responsabil de la Vatican, de la balconul bazilicii Sfântul Petru. Apoi a venit rândul noului Suveran Pontif să iasă la acest faimos balcon pentru a saluta mulţimea din Piaţa Sfântul Petru şi a rosti primul său discurs şi prima sa binecuvântare «Urbi et Orbi».
În vârstă de 69 de ani, noul Papă s-a născut la Chicago dintr-un tată francez şi o mamă italiană. Matematician de formaţie şi licenţiat apoi în teologie, Robert Francis Prevost este membru al ordinului Sfântul Augustin. El a fost în post în Peru în anii ’80-’90 înainte de a prelua funcţii mai importante la Vatican la începutul anilor 2000.
A fost creat cardinal de predecesorul său Francis de abia acum doi ani, adică în 2023.
Este pentru prima dată în peste un secol când un Suveran Pontif alege numele Leon. Ultimul papă care a purtat acest nume a fost Papa Leon al XIII-lea, ales în 1878, care a condus Biserica Catolică până la moartea sa, în 1903.
În primul discurs ca papă, Leon al XIV-lea a spus mulțimii din Piața Sfântul Petru: „Pacea fie cu voi toți”.
„Frați și surori dragi, acesta este primul salut al lui Hristos înviat, păstorul cel bun care și-a dat viața pentru Dumnezeu”, a spus el, explicând alegerea salutului său.
Și aș dori, de asemenea, ca acest salut al păcii să intre în inimile noastre și în familiile noastre”, a adăugat Papa Leon al XIV-lea.
Alte replici din partea noului papă, care continuă cu un mesaj de pace, menţionează că „Dumnezeu ne iubește pe toți, necondiționat”.
El îi aduce un omagiu predecesorului său, Papa Francisc, spunând că dorește să transmită oamenilor propria sa binecuvântare, așa cum a făcut Papa Francisc în ultima sa apariție în Piața Sfântul Petru.
„Să păstrăm în urechile noastre vocea slabă a Papei Francisc care binecuvântează Roma. Papa care a binecuvântat Roma, și-a dat binecuvântarea întregii lumi în acea dimineață de Paște. Permiteți-mi să urmăresc această binecuvântare. Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu îi iubește pe toți. Răul nu va învinge”, a spus el în italiană în timp ce se adresa mulțimii adunate la Vatican.
„Omenirea are nevoie de Hristos ca de o punte pentru a fi atinsă de Dumnezeu și de iubirea sa. Ajutați-ne, și ajutați-vă reciproc, să construim poduri”, a adăugat noul papă.