Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) presupune ca activitatea economică ilicită să fie urmărită de serviciile teritoriale judeţene, în prezent fiind urmărită de cele care funcţionează la nivel regional, a afirmat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. „Avem această, să zicem, noutate pentru militarizarea inspectorilor antifraudă. Trebuie să spun că noutatea nu e numai aceasta, legată de militarizare şi de această posibilitate pe care o vor avea legală de port de armă, inclusiv de protecţie în timpul serviciului, ci structurile teritoriale judeţene, foarte important acest lucru, să ştie evazioniştii că activitatea economică ilicită va fi, cu data aprobării ordonanţei de urgenţă, urmărită de aceste servicii teritoriale judeţene. Până acum funcţiona la nivelul regiunii. Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un judeţ care era parte din regiune, vă daţi seama, trebuia să se ducă cu maşina, inspecţia antifraudă, făcea două-trei ore pe drum, ajungea acolo, mai stătea o oră, se termina programul de muncă şi mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităţilor economice ilicită era pierdută pe drumuri şi, din punctul meu de vedere, o ineficienţă care făcea ca activitatea economică ilicită să prindă contur şi să fie una căreia de abia îi facem faţă”, a spus Boloş. Ministrul Finanţelor a precizat că se doreşte consolidarea statutului pe care îl au inspectorii antifraudă şi capacitatea instituţională a acestei direcţii generale. Întrebat dacă se vor face angajări, Marcel Boloş a declarat că până în prezent nu au existat structuri antifraudă la nivel judeţean şi va fi nevoie de personal, dar şi de mijloace de transport specifice.Ministerul Finanţelor a publicat, la finele săptămânii trecute, în transparenţă decizională, un proiect de OUG privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reorganizarea activităţii acesteia precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. (sursa:Agerpres)
A1 255
Ireal! Locuitorii comunei Bocsig sunt certați, jigniți și amenințați de primar, pe banii lor, pentru că nu au votat pe placul edilului la parlamentare
citește mai mult »