Analiza antrenorului roș-albilor după UTA – Petrolul 1-1

0
309

A treia întâlnire a sezonului 2019-2020 dintre UTA și Petrolul s-a încheiat la egalitate. Vizitatorii erau în avantaj între reprize, în urma reușitei lui Deac de 0-1 din minutul 23. UTA a egalat imediat după pauză: Buhăcianu a fost faultat în careu de portarul Avram și Romario Moise a transformat lovitura de pedeapsă rezultată (49). Rezultatul avea să rămână 1-1 până când arbitrul Horațiu Feșnic a fluierat sfârșitul jocului.

Din păcate, este greu să emiți pretenții la promovare în momentul în care primești gol în maniera în care am primit noi. Sunt două meciuri pe care le-am disputat pe propriul teren și am primit asemenea goluri. Cred că a fost prima minge aruncată în teren de cei de la Petrolul și am scos-o din plase… Este foarte greu să emiți pretenții și să joci la nivelul primului eșalon în momentul în care faci aceste greșeli defensive. Știam că va fi greu să ne creem ocaziile pe care ni le-am creat în meciul precedent și că Petrolul va fi o echipă foarte bine organizată în momentul defensiv. Au jucat cu doi atacanți, au încercat să ne surprindă pe spații. Am primit acel gol și mi-a fost greu să îmi găsesc cuvintele. Chiar și acel suflet din partea băieților, acel spirit, s-a lăsat așteptat. Noroc că la pauză am reușit să revigorez un pic echipa, am făcut și acele schimbări, am reușit să egalăm repede, am reușit să ne creem și câteva situații, dar, din păcate, nu am avut forța să presăm până la sfârșit să ne asigurăm cele trei puncte. Este un punct care poate conta la final. Vedeți ce situație este în acest play-off, mai sunt nouă puncte puse în joc. Din păcate, ne-am complicat destul de mult situația pentru că s-a dus naibii avantajul pe care l-am avut înainte de acest play-off. Noi am reușit să aducem echipa în această ipostază, să vedem dacă vom putea să ducem această luptă cu succes până la final. Nu este ușor, nici nu sunt foarte mult situații acolo la fundașii laterali. Se resimte foarte mult lipsa lui Tomozei. Stancu, care este accidentat și a ieșit din calcule pentru tot acest play-ff. Aceștia suntem și trebuie să mergem înainte”, a remarcat Laszlo Balint.

Antrenorul UTA-ei a atras atenția jucătorilor încă din momentul înjumătățirii punctelor. Play-off-ul acesta va fi unul sub presiune pentru echipa arădeană. Laszlo Balint a fost ferm cu jucătorii UTA-ei și le-a spus că numai cine merită va promova.

Roș-albi au reușit să obțină numai un punct după derby-ul cu Petrolul, însă șansele de promovare rămân valabile.

Nu sunt pesimist, dar jucătorii trebuie să înțeleagă că e timpul să ne trezim. Toată lumea ne-a umflat înainte de acest play-off că UTA este cea mai bună, că UTA va defila… Nu! Se demonstrează, iar eu am atras atenția asupra acestui lucru încă din momentul în care s-au înjumătățit punctele și ni s-au dat acele variante că din punct de vedere matematic, UTA are mai multe șanse. Fotbalul nu este matematică. Jucătorii, din păcate, nu au înțeles acest lucru, știam ce fel de play-off ne așteaptă. Știam foarte bine când va fi și sub ce intensitate vom juca fiecare meci. Știam de ce atitudine avem nevoie ca să ieșim câștigători din aceste dueluri și să ne asigurăm cele trei puncte. Le-am spus-o și băieților acum – va promova cine va merita. În cazul în care UTA, la final de play-off, va termina pe unul din primele două locuri, va merita promovarea. Dacă nu, înseamnă că nu a meritat. Mai avem trei meciuri în care trebuie să demonstrăm că merităm promovarea”, a adăugat antrenorul principal al roș-albilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.