Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect care prevede modificări pentru autoritățile administrative autonome din domeniul energiei, comunicațiilor și supravegherii financiare. Conform documentului, conducerea ANRE, ANCOM și ASF va trebui să prezinte, până la 30 septembrie, o nouă organigramă și o nouă grilă de salarizare pentru tot personalul.

Noua organigramă va include o reducere de 10% a posturilor de specialitate și o scădere de 30% a posturilor din serviciile suport, raportat la situația de la 1 ianuarie 2025. Totodată, grila de salarizare va prevedea o diminuare de 30% a tuturor salariilor și indemnizațiilor personalului, conform statelor de funcții valabile la 1 iulie 2025.

Noile organigrame și grile salariale vor intra în vigoare cel târziu la 1 ianuarie 2026. Proiectul modifică Ordonanța de Urgență care reglementează întreprinderile publice și autoritățile administrativ-autonome.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției