“În contextul necesității utilizării responsabile a resurselor energetice și al efortului comun de reducere a consumului de energie electrică, adresez un apel către toate instituțiile publice, autoritățile administrației publice locale, operatorii economici și cetățenii județului pentru adoptarea unor măsuri voluntare de eficientizare a consumului de energie”, susține Mihai Pașca, prefectul Aradului.

Scopul recomandărilor de mai jos este reducerea risipei energetice, fără afectarea activităților esențiale sau a calității serviciilor publice.

1️⃣Recomandări pentru autoritățile administrației publice locale și instituțiile publice:
➡️Reducerea iluminatului arhitectural al clădirilor administrative, monumentelor și altor obiective aflate în administrarea autorităților publice, prin limitarea perioadei de funcționare sau oprirea acestuia în intervalele în care nu este necesar.
➡️Optimizarea iluminatului public, acolo unde condițiile de siguranță permit, prin ajustarea programelor de funcționare, reducerea intensității în anumite intervale orare și utilizarea sistemelor inteligente de management al iluminatului.
➡️Reducerea consumului de energie în clădirile publice, prin:
▪️stingerea iluminatului în spațiile neutilizate;
▪️oprirea echipamentelor electrice și IT la finalul programului;
▪️evitarea funcționării în regim stand-by a aparaturii.
▪️utilizarea eficientă a instalațiilor de climatizare și ventilație, prin stabilirea unor temperaturi de confort rezonabile și evitarea funcționării acestora excesiv sau în spații neocupate.
➡️Programarea consumatorilor mari de energie, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, în afara intervalelor de seară când se înregistrează consumul maxim.
➡️Monitorizarea periodică a consumurilor de energie și desemnarea, la nivelul fiecărei instituții, a unei persoane responsabile pentru urmărirea aplicării măsurilor de economisire.
➡️Accelerarea înlocuirii corpurilor de iluminat cu surse LED și implementarea soluțiilor inteligente de control al consumului energetic, în limita resurselor disponibile

2️⃣Recomandări pentru operatorii economici:
➡️reducerea iluminatului decorativ și al firmelor luminoase în afara programului de funcționare;
utilizarea echipamentelor cu eficiență energetică ridicată;
➡️evitarea funcționării inutile a instalațiilor de climatizare și iluminat în spațiile neocupate;
➡️analizarea posibilității decalării unor procese tehnologice cu consum ridicat în afara intervalelor de vârf.

3️⃣Recomandări pentru cetățeni
➡️stingerea luminilor în încăperile neutilizate;
➡️deconectarea aparatelor electrice care nu sunt folosite;
➡️utilizarea programelor economice ale electrocasnicelor;
➡️folosirea becurilor LED și înlocuirea echipamentelor vechi cu unele eficiente energetic;
➡️evitarea consumului inutil de energie în intervalele de vârf, atunci când acest lucru este posibil.

Economisirea energiei electrice reprezintă un gest de responsabilitate față de comunitate în acest moment de provocări energetice și contribuie la reducerea costurilor suportate din fonduri publice, la creșterea eficienței administrației și la consolidarea securității energetice.

Instituția Prefectului Județului Arad încurajează toate instituțiile publice din județ să dea un exemplu de bună practică prin implementarea acestor măsuri și invită autoritățile locale, mediul de afaceri și cetățenii să participe voluntar la acest efort comun.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției