Un număr de 53.837 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine vineri proba scrisă la alegere a profilului şi specializării din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale, o mare parte a acestora a optat pentru biologie – 31.119.

Ceilalţi au ales astfel: geografie – 11.870, fizică – 6.026, chimie – 3.549, informatică – 383, logică – 300, economie – 193, psihologie – 176, sociologie – 142, filosofie – 79.

Prima afişare a rezultatelor va avea loc pe data de 2 septembrie, până la ora 12,00, iar contestaţiile vor putea fi depuse, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Soluţionarea contestaţiilor este programată între 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 5 septembrie.

Peste 87.000 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat care începe luni, dintre care 67% fac parte din promoţia 2012-2013, iar 33% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare.

 

 

(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

 

Recomandările redacției