Arădeanul Vlad Miculiț a câștigat turneul amatorilor la Festivalul de Șah din Arad

0
129

Festivalul Internațional de Șah din Arad și-a desemnat un prim campion, Vald Miculiț, sportiv legitimat la Șah Club Vados Arad, impunându-se în turneul dedicat șahiștilor cu elo sub 1600. Arădeanul a acumulat 6 puncte în cele 7 runde desfășurate, pe podium mai urcând David Bălăceanu (Șoimii Lipova), tot cu 6 puncte, și Dragoș Cîmpean (Jiul Petroșani), cu 5,5 puncte, hunedoreanul cedând derbiul din ultima rundă, susținut în compania lui Miculiț și pierzând astfel ocazia de a câștiga premiul cuvenit primului clasat, în valoare de 1500 de lei.

Trei șahiști, la egalitate în Arad Open

În cadrul turneului principal, trei Mari Maeștrii sunt la egalitate după 5 runde disputate: Marius Manolache, Andrei Istrățescu (ambii legitimați la Medicina Timișoara) și maghiarul Adam Kozak. Cei doi mari maeștrii din România au oferit o rapidă „remiză de salon” în runda cu numărul 5, în cadrul căreia Kozak a fost oprit în drumul spre primul loc de către FM Mircea Talu, printr-o remiză, iar unul dintre cele mai echilibrate dueluri a fost, până la urmă, câștigat de principalul favorit, Yuri Solodovnichenko (Ucraina; elo 2553) în fața Mirunei Lehaci (WFM – 2223 elo).

Miercuri seara, festivitatea de premiere

Marți și miercuri, la mesele de la hotelul Continental, se desfășoară câte două runde, festivitatea de premiere urmând a fi oficiată de echipa organizatoare, condusă de Alin Câmpeanu (președinte Șah Club Vados) și reprezentanți ai Fundației Alber, miercuri, 30 septembrie, în jurul orei 21.30. Reamintim că ediția trecută, a XII-a, a fost câștigată de Maestrul internațional Ruslan Soltanici din Republica Moldova, cu 7,5 puncte în 9 partide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.