Arădenii vor primi formulare în care își vor exprima opțiunea cu privire la vaccinarea elevilor

0
433
Cropped view of person holding pen and filling out application form on table. Back view with blurred head.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că sunt în curs de elaborare formulare pentru „intenția de vot” pe care părinții le vor primi în școli ca să opteze cu „da”, „nu” sau „sunt indecis” pentru vaccinarea copiilor lor. Acesta a făcut declarațiile pentru Digi24 în momentul în care participa la adunarea Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), unde ar urma să candideze pentru un al doilea mandat de președinte, potrivit informațiilor pressone.ro.

Ministrul a mai spus că în acestă dimineață a trimis solicitarea celor de la Ministerul Sănătății pentru ca aceștia să facă formularele de „intenție vot”.

Declarațiile vin în condițiile în care campania de vaccinare în școli este blocată, la nivel declarativ aceasta ar fi trebuit să înceapă pe 13 septembrie.

Sorin Cîmpeanu: „Am transmis în această dimineață o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a elabora acel formular de exprimare a intenției de vot(!). Subliniez, de exprimare a intenției de vot(!). În scurt timp vom avea un răspuns al Ministerului Sănătății și vom putea distribui în școli, în toate școlile din România, aceste formulare care nu sunt formulare obligatorii. Ele exprimă doar intenția de vot(!). Părinții pot să completeze aceste formulare cu „da”, cu „nu”, sau cu „sunt indecis”. Ne interesează în deosebi răspunsurile cu „da”, pentru a putea organiza echipe mobile de vaccinare împreună cu CNCAV și DSP care să sprijine elevii care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul expres, informat al părinților.

,,Pentru a menține siguranță în școli fac apel la acei părinți care au copii ce prezintă un minimum de simptome specifice să nu-și trimite copiii în colectivitate. Este un lucru esențial, o dovadă de responsabilitate a fiecăruia dintre noi pentru propriii copii și pentru toți ceilalți participanți la procesul de învățământ”,precizează Câmpeanu.

Reamintim că, de la 13 septembrie, școlile ar fi trebuit să colecteze de la părinți formularele prin care aceștia își exprimă acordul sau dezacordul pentru vaccinarea elevilor de peste 12 ani.

Campania de vaccinare din școli era programată să se desfășoare pe o perioadă de două luni din momentul începerii noului an școlar (13 septembrie) și până pe 15 noiembrie, pentru prima doză de vaccin. Apoi, se va stabili un nou calendar pentru a doua doză, iar organizarea va fi „în oglindă”, după cum a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, pe 7 septembrie, conform sursei citate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.