Schimbările de acordare a burselor școlare au făcut ca în situația în care elevii sunt în clase cu rezultate foarte bune să rămână pe dinafară.
Doar 15% dintre elevii unei clase mai pot beneficia de bursele de merit. Schimbare se aplică din acest an, fiind una dintre măsurile impuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan, în această vară, pentru a reduce cheltuielile bugetare. „Înțelegem necesitatea ca bursele școlare să fie acordate pe merit, să nu mai ajungem în situația în care s-au dat burse și elevilor cu medii de 6 sau 7. Dar, ceea ce se întâmplă acum e revoltător. Asociația pentru Reformă Civică și Democrație a fost sesizată privind anumite cazuri, acolo unde elevii sunt foarte conștiincioși și învață foarte bine, când copiii au rămas fără banii de burse chiar dacă au medii de 9,75 sau chiar mai mari. E inadmisibil să îi lăsăm fără acel mic stimulent, acele burse de merit care să le arate și lor că sunt recompensați pentru munca pe care o fac. Ce vină au acei copii că în clasa lor sunt mai mulți copii care învață bine? Considerăm că această politică dusă de Guvernul Bolojan este una ce descurajează performanța și nu stimulează sub nicio formă mediul academic”, a transmis președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, Samuel Caba.
În final, Caba a subliniat că situația actuală trebuie schimbată urgent dacă „ne dorim să avem școli în care să se aprecieze eforturile și performanțele copiilor și în care copiii să fie recompensați corect și cinstit. Tăierile bugetare nu se pot face pe spatele copiilor, iar educația ar trebui să fie o prioritate a României, nu un domeniu din care să se taie”.