Marius Coman a semnat cu Sepsi în vara anului trecut, liber de contract după despărţirea de Corvinul Hunedoara. În stagiunea precedentă atacantul a reuşit să marcheze 4 goluri în 38 de meciuri pentru gruparea covăsneană.
Acum, se pare că Marius Coman va pleca de la Sepsi şi va semna cu o echipă de mare tradiţie din Superliga. Conform digisport.ro, vârful în vârstă de 29 de ani a ajuns la un acord cu UTA Arad, pentru care va evolua sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon.
În actuala ediţie din Liga 2, Marius Coman a bifat 3 apariţii în tricoul lui Sepsi.
Născut la Vişeul de Sus, atacantul a mai evoluat de-a lungul carierei sale la echipe precum Minaur, Bucovina Pojorata, Academica Clinceni, CFR Cluj, „U” Cluj, CSM Reşiţa, Comuna recea, Petrolul şi Corvinul, conform Primasport.
Marius Coman are în palmares un titlu de campion al României, alături de trupa din Gruia, dar şi o Cupă a României, cucerită în sezonul 2022/2023, pe vremea când evolua la Corvinul Hunedoara.
500.000 de euro este cota de piaţă a atacantului central, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.