Au fost stabilite seriile noului sezon de Liga a III-a: cele șase echipe arădene fac parte din Seria 8, alături de Poli Timișoara și FC Bihor!
Distribuie articolul:
FRF a stabilit cele zece serii ale noului sezon de Liga a III-a, iar situația nu s-a schimbat foarte mult pentru echipele arădene, care rămân în Seria 8, unde s-au aflat și în stagiunea precedentă. În sezonul 2023-2024 vor participa șase echipe din județul Arad: Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica, ACB Ineu, Gloria Lunca Teuz Cermei și CS Socodor. Primele trei s-au menținut în al treilea eșalon, Ineul și Cermeiul au încheiat pe poziții retrogradabile, dar au fost invitate să continue de către Federație, iar Socodorul este nou-promovată. Pe lângă formațiile din județul nostru, din serie mai fac parte Politehnica Timișoara, retrogradată la finalul stagiunii precedente din Liga a II-a, FC Bihor, Avântul Periam și CSC Peciu Nou, formație nou-promovată.
Programul în fiecare din cele 10 serii va fi stabilit vineri, 11 august, de la ora 13:00, prin tragerea la sorți ce va avea loc la Casa Fotbalului.
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, marcată anual pe data de 25 noiembrie, Direcția Generală de Asistență...
REI INTERNATIONAL CONSULTING anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “REALIZARE PARC FOTOVOLTAIC...