Peste 30 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, în primele nouă luni ale anului
În domeniul rutier, au fost organizate 1.309 acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, din care 164 împreună cu reprezentanți…
În domeniul rutier, au fost organizate 1.309 acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, din care 164 împreună cu reprezentanți…
În primele 9 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 969 de cazuri de violență domestică (față de 775…
Infracționalitatea stradală a înregistrat o scădere cu 169 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind înregistrate 388…
Comisia Europeană a propus vineri un pachet de aproape 50 de milioane euro pentru sprijinirea fermierilor din Bulgaria,…
La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat un bărbat de 48…
Autoturisme în valoare de 36.000 de euro, căutate de către autoritățile din Grecia și Germania, descoperite de polițiștii de frontieră….
După cum scriam aseară, în data de 7 octombrie, în jurul orei 21.23, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost…
Ministerul Finanţelor (MF) a atras, marţi, 10 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile derulate luni, când…
Update – comunicat IPJ Arad (ora 11.30): La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 21.23, polițiștii Biroului de…
La data de 7 octombrie 2025, in jurul orei 9:30, prin 112 a fost sesizată o amenințare cu dispozitiv explozibil,…
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în localitatea Vălișoara, pe drumul dintre Deva-Arad-Oradea. În urma…
Polițiștii de imigrări au continuat, în luna septembrie, acțiunile pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, atât cu forțe proprii, cât…
Eveniment 70
citește mai mult »
Eveniment 25
citește mai mult »
Eveniment 30
citește mai mult »
Eveniment 26
citește mai mult »
A1 281
citește mai mult »
A1 499
citește mai mult »
A1 528
citește mai mult »
Eveniment 113
citește mai mult »
Eveniment 140
citește mai mult »
Eveniment 59
citește mai mult »