Ministrul Economiei crede că produsele de bază se vor ieftini din august
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a precizat că este convins că vor putea fi observate scăderi de…
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a precizat că este convins că vor putea fi observate scăderi de…
Levi Strauss şi-a redus previziunile anuale de profit, în condiţiile în care costurile mai mari au afectat marjele producătorului de…
Așa cum deja s-au obișnuit cei mici vor avea parte de multe activități și în această vară, la Biblioteca Județeană…
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 21,28%, în primele cinci luni din 2023, până la 16.608, faţă de 13.694 în…
Pentru prevenirea evaziunii fiscale, în luna iunie au fost efectuate controale operative în cadrul cărora au fost aplicate amenzi în…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că în următoarele două săptămâni va începe lucrul pe sectorul Margina-Holdea aflat între judeţele…
În intervalul 8 -19 iulie 2023, traficul va fi restricționat pe strada Mioriței în vederea realizării lucrărilor de întreținere…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) ”face progrese” în ceea ce priveşte accesul la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei,…
„Sectorul IT are printre cele mai mari venituri din economie iar pentru mine române o enigmă cum este posibil ca…
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2023, de 10.281 (la fel ca şi luna anterioară), cei…
Primăria Municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normative „Proiect de…
ChatGPT, popularul chatbot de inteligenţă artificială lansat în noiembrie, a înregistrat pentru prima oară, în iunie, un declin al traficului…
Accidente 187
citește mai mult »
A1 244
citește mai mult »
A1 2327
citește mai mult »
A1 1064
citește mai mult »
Eveniment 76
citește mai mult »
Eveniment 47
citește mai mult »
A1 113
citește mai mult »
A1 185
citește mai mult »
Actualitate 116
citește mai mult »
Accidente 357
citește mai mult »