Nu se cunoaște numărul câinilor fără stăpân din județul Arad și nimeni nu se hazardează să facă nici măcar o estimare. Proliferarea lor poate fi rezolvată doar printr-un efort comun al primăriilor, al Direcției Sanitar Veterinare și al Consiliului Județean, prin înființarea unei asociații care să găsească soluții și finanțare pentru această problemă.

Acestea au fost concluziile întâlnirii de astăzi de la Consiliul Județean Arad, unde președintele Iustin Cionca, prefectul Tóth Csaba, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad (DSVSA), Marcel Roșu, și inspectorul șef al IPJ Arad, comisarul șef Dan Stoicănescu, au discutat cu viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur, primari și viceprimari din județ, pentru a identifica soluții, având în vedere că în județul Arad există un singur adăpost public pentru câini, cu o capacitate limitată.  

În urma întâlnirii a fost creionată o strategie, iar edilii și-au dat acordul de principiu pentru constituirea unei Asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI). Printr-un efort comun se dorește construirea de adăposturi la nivel de județ care să corespundă exigențelor și care să ofere condiții legale, dar și umane, câinilor fără stăpân.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: „Consiliul Județean Arad este partenerul primăriilor în constituirea unei asociații, cu condiția implicării unanime a administrațiilor locale, fiindcă problema câinilor abandonați există în toate localitățile din județ. Nu trebuie să așteptăm să se mai întâmple alte tragedii, pentru rezolvarea acestei probleme. De aceea, trebuie să facem eforturi comune, să luăm măsuri pentru stabilizarea numărului animalelor abandonate și, ulterior, pentru reducerea acestuia”.

În cadrul întâlnirii au fost discutate și măsurile de prevenție, precum identificarea, ciparea și sterilizarea câinilor comunitari.

Marcel Roșu, directorul DSVS Arad, a declarat: „Conform noilor prevederi legale, nu mai pot fi vaccinate antirabic decât animalele care sunt microcipate, crescând astfel riscul de îmbolnăvire și, mai departe, de transmitere la om. De aceea, este cu atât mai important să muncim în echipă atât pentru rezolvarea problemelor actuale, cât și pe partea de prevenție”.

Oficial, în evidența DSVS Arad sunt 30 000 de câini, dar nimeni nu poate spune câți trăiesc în realitate în județul Arad.

Recomandările redacției