Cartierul Gai este din nou platoul unui caz de hoție. Dacă în urmă cu câteva săptămâni scriam despre cazul unui bărbat care a furat nestingherit cu canistra direct din rezervorul unei mașini (articolul poate fi citit aici: www.glsa.ro/incredibil-un-barbat-de-50-de-ani-a-incercat-sa-fure-benzina-cu-canistra-direct-din-rezervorul-masinilor-din-cartierul-gai-foto), în noaptea care a trecut, un alt caz nefericit a avut loc.
După toate semnalmentele, o femeie a furat dintr-o mașină, evident spărgându-i și parbrizul. „Bună, aseară acest individ (n.red: ulterior s-a constatat că ar fi o tânără) a încercat și a și furat dintr-o mașină în Gai, zona parcului. Ora incidentului este între 1:45-1:55. Dacă recunoaște cineva semnalmentele și poate ne ajuta să identificăm făptașul”, a fost mesajul postat de victima din Gai.
Incidentul a avut loc pe strada Hatman Arbore, lângă cabinetul medical.