Asociația Română a Băncilor (ARB) a transmis joi că instituțiile de credit respectă legislația în stabilirea indicelui ROBOR, după ce Consiliul Concurenței a finalizat raportul preliminar al investigației privind o posibilă înțelegere între bănci.

Ancheta, începută în 2022, vizează modul în care cele 10 bănci participante stabilesc cotațiile ROBOR în cadrul procedurii de „fixing”. Autoritatea suspectează că acestea ar putea să nu fi acționat independent, dar subliniază că raportul este doar o etapă intermediară, înaintea deciziei finale.

Reprezentanții ARB resping acuzațiile și avertizează că dezbaterea publică poate afecta încrederea în sistemul financiar. Ei susțin că nivelul ROBOR este determinat de factori macroeconomici, precum inflația și dobânda de politică monetară stabilită de Banca Națională a României.

Guvernatorul Mugur Isărescu a catalogat unele acuzații drept „confuzii”, subliniind rolul esențial al pieței interbancare în transmiterea politicii monetare. Investigația urmează să continue cu audierea părților implicate.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției