Turneul „Final 8“ al Cupei României, fază introdusă în premieră anul acesta în formatul competiției, va avea loc în perioada 25-27 februarie la Sfântu Gheorghe. În faza sferturilor, FCC UAV Arad va întâlni pe Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc. Dacă trec de această formație, fetele antrenate de Bogdan Bulj vor întâlni în semifinale învingătoarea dintre Agronomia București și Universitatea Cluj.

Așadar, echipa noastră se află pe partea opusă de tablou față de gazda competiției, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, astfel că dacă se respectă calculele hârtiei, cele două ar urma să se întâlnească în finală. Sepsi joacă în sferturi cu CSM Alexandria, iar în cazul calificării, se va duela în semifinale cu învingătoarea dintre CSTBv CSU Olimpia Brașov și BC Sirius Mureșul Târgu Mureș.

Echipa noastră s-a calificat în această fază a competiției după ce a învins în optimi, în dublă manșă, pe CS Rapid București, cu 62-47 la Arad și 66-65 la București. În sezonul trecut, FCC UAV  a părăsit competiția în faza sferturilor, care în ediția precedentă a competiției s-au desfășurat în dublă manșă, învinsă de CSM Satu Mare cu 64-71 la Timișoara (meci considerat pe teren propriu dar desfășurat în orașul de pe Bega din cauza unor probleme la acoperișul Sălii „Victoria“) și 75-76 la Satu Mare. „Final 4“-ul s-a desfășurat tot la Sfântu Gheorghe, fiind câștigat de Sepsi după o finală cu CSM Satu Mare (scor 59-53).

Clubul arădean are două succese în această competiție, reușind să câștige trofeul în 2011 și 2014. De alte 6 ori a reușit să se claseze pe podium.

Până la acest turneu însă va mai disputa alte 4 meciuri în campionat. Primul dintre ele este programat pe teren propriu, sâmbătă de la ora 18, adversar fiind CSTBv CSU Olimpia Brașov.

(foto: baschetaarad.ro)

Recomandările redacției