Bătaie generală în Vlaicu. Unul dintre bătăuși a încercat să ia la pumni personalul medical și oamenii legii

0
13474

Scandal în zona Făt-Frumos, unde trei bătăuși puși pe harță au tulburat liniștea publică, însă au sfârșit seara la secția de poliție. Unul dintre ei s-a dovedit agresiv și cu cei care încercau să-i acorde îngrijiri medicale. 6000 de lei va avea de plătit M.D., în vârstă de 30 de ani, după ce a avut proasta inspirație de a agresa de trei ori persoanele din jur, în cursul unui singur incident. Primul episod al exteriorizării violenței tânărului a survenit sâmbătă, în jurul orelor 22:30, în zona stației de tramvai Făt-Frumos, unde polițiștii locali cu atribuții de ordine publică au aplanat un scandal la care a participat împreună cu alți doi tovarăși de pahar. Doi dintre protagoniști au fost conduși de polițiștii locali la sediul Secției IPJ Vlaicu, pentru identificare, al treilea, care a fugit, urmând a fi sancționat ulterior. La secția de poliție, a fost solicitată și ambulanța pentru M.D., care prezenta lovituri. Acest lucru nu l-a împiedicat pe turbulent să devină agresiv a doua oară, la adresa personalului medical și a oamenilor legii, în timp ce i se acordau îngrijiri medicale.
Cadrele medicale au decis transportul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad al tânărului violent, fiind însoțite de echipajul de poliție locală. Acest lucru s-a dovedit necesar deoarece, la coborârea din ambulanță, agresivitatea lui M.D. a atins un nivel ce a impus utilizarea cătușelor pentru transportul în incinta spitalului, în vederea internării pentru efectuarea investigațiilor medicale.
Sosită la fața locului, la solicitarea bărbatului implicat în scandal, soția acestuia a încercat inițial să contacteze un avocat pentru a-l ajuta. Ulterior, fiind martora comportamentului violent al soțului său față de polițiștii locali și personalul medical, ce risca să continue după finalizarea contactului cu echipajele respective, a insistat ca M.D. să rămână la spital, de teamă că ar putea fi pusă în pericol.
Pentru faptele sale (concurs de contravenții), respectivul a fost sancționat cu 2 amenzi, una de 2000 și alta de 4000 de lei, potrivit prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Celălalt scandalagiu a fost sancționat, după identificare, pentru participare la scandal, în cuantum de 200 lei, urmând ca și a treia persoană implicată în starea conflictuală, care a plecat de la fața locului să fie identificată și luată în evidență pentru situația în care, ulterior, una dintre persoane va depune plângere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.