FCC UAV Arad primește miercuri, de la ora 18:30, vizita campioanei ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, la Sala Polivalentă. Partida contează pentru etapa a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin și este ultima pe care „galben-albastrele” o joacă acasă în sezonul regulat.

În acest moment, cele două formații sunt despărțite de două puncte în clasament. Sepsi este pe locul 2, cu 23 de puncte și un bilanț de 11 victorii și o înfrângere. FCC UAV Arad ocupă locul trei, cu 21 de puncte (9/3).

Arădencele au asigurat locul pe podium la finalul sezonului regulat, dar pot spera să urce pe 2 dacă reușesc o victorie la mai mult de 8 puncte cu Sepsi, ținând cont de faptul că echipa din Sfântu Gheorghe s-a impus în tur cu 82-74. În cazul în care obțin rezultatul de care au nevoie cu Sepsi, „galben-albastrele” vor aștepta duelul din ultima rundă dintre covăsnence și CSM CSU Constanța, iar o victorie a formației de la malul mării le-ar deschide calea spre locul secund, împreună cu un succes scontat al echipei arădene la Târgu Mureș.

Biletele pentru partida de miercuri sunt disponibile online la adresa https://www.blt.ro/selectie-locuri.html?evId=9516

Prețurile sunt aceleași ca și până acum. La zona VIP biletele costă 30 de lei. În restul sălii, biletele de adulți costă 10 lei dacă sunt cumpărate online și 15 lei la sală, în ziua meciului, în timp ce tichetele pentru copii între 3 și 14 ani sunt 5 lei.

Recomandările redacției