Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că legea privind Pilonul II de pensii „i-a căzut în brațe”, deoarece trebuia adoptată încă de acum 17 ani, și a anunțat că Executivul va veni, peste două săptămâni, cu o nouă propunere legislativă. Noua lege va viza reducerea comisioanelor percepute de administratorii fondurilor de pensii private, astfel încât mai mulți bani să rămână în conturile participanților.
Șeful Guvernului a explicat că măsura este necesară pentru a asigura stabilitatea sistemului și pentru a preveni retragerile masive în situații de criză sau dezinformare, care ar putea afecta plata pensiilor private pentru ceilalți contribuabili. „Trebuie să renunțăm la lucrurile care pot crea situații problematice. Dacă ai putea să tragi toți banii, fără condiții, la început, într-un context de criză, am putea ajunge la un val de retrageri ce ar destabiliza sistemul”, a subliniat Bolojan, la Antena 1, citat de News.ro.
Guvernul a aprobat deja un proiect prin care pragul de retragere a fost majorat de la 25% la 30%, iar perioada de eșalonare a scăzut de la 10 la 8 ani. Premierul a precizat că banii din Pilonul II nu sunt administrați de stat, ci de fonduri private, iar legislația trebuie să asigure plata lor „în siguranță și predictibil, pe durata vârstei de pensionare”.
Totodată, Bolojan a menționat că la începutul lunii septembrie, România va fi evaluată în procesul de aderare la OCDE, ceea ce ar putea aduce beneficii economice importante: împrumuturi mai ieftine și dobânzi mai mici.
„Întreg pachetul legislativ va ajunge în Parlament, unde poate fi îmbunătățit. Această lege nu folosește statului, ci cetățenilor”, a conchis premierul.