Astăzi, 19 decembrie 2024, Școala Gimnazială Bârzava a fost gazda unui eveniment deosebit, dedicat spiritului sărbătorilor de iarnă. În cadrul Târgului de Crăciun, organizat în contextul proiectului PNRAS, întreaga comunitate școlară s-a reunit pentru a celebra bucuria Crăciunului.
„Elevii ciclului primar și gimnazial au adus un strop de magie prin momentele artistice pregătite cu mult entuziasm – colinde, scenete tematice și alte momente specifice sărbătorilor. Serbările au fost un prilej de emoție și mândrie, evidențiind talentul și creativitatea copiilor.
La Târgul de Crăciun, au fost expuse și vândute obiecte realizate manual de către elevi, părinți și cadre didactice. Fondurile strânse vor sprijini inițiativele educaționale viitoare, demonstrând implicarea și solidaritatea comunității noastre.
Mulțumim tuturor participanților – elevi, părinți, profesori pentru că au contribuit la reușita acestui eveniment. Acțiunile de astăzi ne-au reamintit cât de important este să ne bucurăm împreună de frumusețea sărbătorilor și să rămânem uniți ca o adevărată familie.
Vă dorim sărbători pline de lumină, bucurie și împliniri alături de cei dragi!“, transmite director Mihaela Diana Gaspar, Școala Gimnazială Bârzava.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției