Implementarea insulelor ecologice digitalizate în Arad a modernizat peisajul cartierelor, însă cu prețul de a distruge persoanele care căutau zilnic prin containere după PET-uri, doze sau resturi valorificabile.
Până nu demult, în multe zone din municipiu, imaginea oamenilor care scotoceau prin gunoaie era una obișnuită.
Fie că vorbim despre persoane fără adăpost, oameni cu venituri extrem de mici sau care transformaseră colectarea deșeurilor într-o activitate zilnică, fenomenul era vizibil și constant.
Odată cu apariția insulelor ecologice, acest tip de activitate a devenit practic imposibil, deoarece capacele nu se mai pot deschide la întâmplare.
Persoanele care depindeau de recuperarea deșeurilor se văd puse în fața unei realități dure, lipsa unei alternative.
Pentru arădenii aflați în sărăcie, centrele de colectare a fierului vechi și a materialelor reciclabile sau posibilitatea de a vinde vechituri în Piața Obor, nu mai reprezintă o opțiune.
Închiderea acestor surse de venit a lăsat oamenii fără alternative, accentuând vulnerabilitatea celor care trăiau la limita supraviețuirii.
Oamenii care trăiau din valorificarea deșeurilor nu au dispărut, ci s-au îndreptat spre alte forme de supraviețuire.
Insulele ecologice nu au rezolvat dificultățile ordinii publice, doar au scos la suprafață o problemă socială care, ani la rând, a fost ignorată intenționat.
