Ilegalități

Un bărbat de 65 de ani, prins la pescuit cu setca, la Nădlac (video)

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentați ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și rangeri din cadrul Luncii Mureșului, acționează permanent, pentru verificarea modului în care se pescuiește în râul Mureș. La începutul acestei săptămâni, în localitatea Nădlac, a fost depistat, în flagrant delict, un bărbat de 65 de ani, din localitate, în timp ce…

citește mai mult »

Mașină furată din Petriș, de doi tineri din Săvârșin (video)

La data de 15 iulie, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, persoane necunoscute au sustras un autovehicul din comuna Petriș. În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că doi tineri din comuna Săvârșin, cu un autovehicul neînmatriculat, pe care ar fi aplicat un număr de înmatriculare fals, s-ar fi deplasat în comuna Petriș, de unde ar…

citește mai mult »

Aproape 100 de cazuri de violență domestică în fiecare lună, în județul Arad

Polițiștii arădeni au emis, în primele 6 luni ale acestui an, 68 de ordine de protecție provizorii (față de 107 în anul precedent), toate confirmate de unitățile de parchet. Din cele 68 de ordine de protecție provizorii, 29 au fost transformate în ordine de protecție. În 9 cazuri, agresorul a fost obligat să poarte dispozitiv electronic de supraveghere. În primele…

citește mai mult »

Un orădean, prins cu un kilogram de cocaină în timp de a intrat în țară pe la Nădlac...

La data de 15 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 52 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Măsura a fost luată, după ce în seara de…

citește mai mult »

Doi pui de urs, crescuți în ilegalitate la Pilu. Au fost aduși cu BMW-ul dintr-o pădure din Bistrița

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 15.07.2025, au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale, faptă prev. de art. 42 alin. 1 lit. f) din Legea 407/2006 şi…

citește mai mult »

Prin Covăsânț, cu alcoolemie de peste 3 g/l. Șoferul nu este la prima abatere

La data de 14.07.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului M.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că la data de 28.06.2025, în jurul orei 18:00, inculpatul M.D. a…

citește mai mult »

Un bărbat de peste 90 de ani, din Birchiș, a fost ademenit cu un cazan de țuică, dar...

La data de 11 iulie 2025, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, în aceeași dimineață, persoane necunoscute ar fi sustras 25.000 de lei, dintr-o locuință din Birchiş. Din cercetări, a reieșit faptul că doi bărbați s-ar fi prezentat la locuința unui nonagenar, pentru a-i vinde un cazan de țuică. Profitând de neatenția victimei, unul dintre…

citește mai mult »

O femeie de 32 de ani, prinsă de jandarmi în timp ce comercializa poșete și haine contrafăcute în...

Combaterea comerțului cu produse contrafăcute continuă. Jandarmii arădeni au desfășurat și astăzi o acțiune preventivă în Piața Obor, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, în special a celor ce aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală. În cadrul acțiunii, desfășurate în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, a fost identificată o…

citește mai mult »

Femeie bătută în plină stradă, în Vlaicu, de un bărbat de 55 de ani (video)

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au documentat activitatea infracțională a unui arădean de 55 de ani. Din cercetări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, în seara de 22 mai 2025, ar fi agresat o femeie pe o stradă din cartierul Vlaicu, din municipiu. La data de 11…

citește mai mult »

Recomandările redacției