Național

Mihai Dimian este noul ministru al Educației

Mihai Dimian este noul ministru al Educației, funcția fiind vacantă de mai bine de două luni, după demisia lui Daniel David. Numirea sa a fost votată în ședința de luni a conducerii PNL, având în vedere că liberalilor le revine portofoliul, fiind singura propunere făcută de Ilie Bolojan. Rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava începând cu anul 2024,…

citește mai mult »

Declin continuu pentru piața auto din România

Conform Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), în februarie 2026 au fost înmatriculate în România 8.965 de autoturisme noi, valoare în scădere cu 24,35% față de cele 11.850 de mașini noi care intrau în circulație în aceeași lună a anului trecut, conform Economica. Astfel, volumul cumulat al înmatriculărilor de autoturisme noi din primele două luni ale lui 2026…

citește mai mult »

Piaţa auto din România a avut cel mai puternic declin din UE, în ianuarie

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut în ritm anual în luna ianuarie 2026, acesta fiind primul declin înregistrat după luna iunie 2025, afectate de scăderile înregistrate pe principalele pieţe, inclusiv Germania, Franţa şi Polonia, arată datele publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters. Piaţa auto din România a avut cel mai puternic declin din…

citește mai mult »

A murit Cristian Pepino, părintele teatrului de animație din România

Colectivul Teatrului de Animație Țăndărică își exprimă profunda durere la trecerea în neființă a regizorului Cristian Pepino, personalitate marcantă și reper esențial al teatrului de animație din România. Pentru Țăndărică și pentru întregul domeniu al teatrului de animație, Cristian Pepino a fost un reper artistic, un spirit viu, atent la detaliu, exigent și pasionat, care a știut să ducă teatrul…

citește mai mult »

Incendiu la Spitalul Fundeni din Capitală. Alimentarea cu energie electrică este oprită

Incendiu generator electric – Spitalul Fundeni, Municipiul București. Nu sunt pacienți afectați. În aceste momente, echipaje operative ale ISU BIF intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un generator electric de rezervă, amplasat în exteriorul spitalului, la aproximativ 25 de metri de clădire. Situația la fața locului: • 🔌 Alimentarea cu energie electrică a fost oprită preventiv; • 🔥 Se…

citește mai mult »

Telemedicina, potențialul Aradului de a reduce inegalitățile în sănătate

Telemedicina a fost recunoscută oficial în România prin Ordonanța de Urgență nr. 196/2020, în timpurile tulburi, implementate de autorități în pandemia de COVID-19.   Această inovație la nivel național a permis furnizarea serviciilor medicale la distanță pentru diagnostic, tratament și prevenție, folosindu-se de posibilitățile tehnologiei digitale moderne.   Tendințele post-pandemie din România   Un studiu de specialitate bazat pe un chestionar completat de 1.017…

citește mai mult »

Un escroc genial a câștigat sume de ordinul zecilor de mii de lei și al miilor de euro...

Un fost pompier din județul Bihor a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce, timp de mai mulți ani, s-ar fi dat drept ofițer al serviciilor de informații și ar fi obținut bani de la persoane cărora le promitea „angajări” în instituții precum SRI, SIE, SMURD sau ISU, relatează ebihoreanul.ro. Ionel Gabor, care a lucrat ca pompier în…

citește mai mult »

Încăpățânarea lui Bolojan dă primele roade: Curtea Constituțională a dat undă verde pentru tăierea pensiilor magistraților

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor. După cinci amânări consecutive, judecătorii CCR au decis că legea pensiilor magistraților este constituțională. Conform surselor TVR INFO, votul a fost de 6-3. De asemenea, Curtea a respins cererile de sesizare a Curții de Justiție…

citește mai mult »

Nova Bataniaț în locul arădeanului Cristian Rudic, la conducerea Operei din Timișoara

Opera din Timișoara are, începând cu 15 februarie 2026, un director interimar: Nova Bataniaț. El apare în prezent pe site-ul instituției ca „manager interimar” și va conduce instituția până la numirea definitivă a unui nou manager, conform civicainfo.  Până la mijlocul lunii februarie 2026, instituția a fost condusă de aradeanul Cristian Rudic – bariton și manager de operă – care…

citește mai mult »

România intră oficial în criză economică

România intră în recesiune tehnică, după ce economia a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv, potrivit unor surse oficiale care au indicat pentru trimestrul IV din 2025 o contracție de aproape 2%, conform stiripesurse.  Produsul intern brut în trimestrul IV 2025 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,9%, comparativ cu trimestrul III 2025; În trimestrul IV 2025, faţă…

citește mai mult »

Accident între un autoturism și un TIR pe A1, Nădlac-Deva (foto)

Echipaje de intervenție ale Secției de pompieri Ilia au intervenit, în această după-amiază, pentru a gestiona o situație de urgență generată de un accident rutier ce a avut loc pe autostrada A1, conform Antena3 Deva. În evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție…

citește mai mult »

Recomandările redacției