Național

Grețos! Deși a colaborat cu Securitatea, Băsescu (Petrov) recapătă de la CCR beneficiile de președinte. Probabil prețul pentru...

Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie 2025, excepția de neconstituționalitate ridicată de fostul președinte Traian Băsescuîmpotriva prevederilor Legii nr. 243/2021. Decizia a fost luată în unanimitate, conform stiripesurse. Legea respectivă, adoptată în 2021 și aplicată din 2022, a modificat Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi foștilor șefi de stat, introducând interdicția de a beneficia de aceste…

citește mai mult »

Protestele inundă România: Sindicatul Mureşul din Apele Române amenință cu greva generală

Sindicatul Mureşul din Apele Române (SMAR), care reprezintă peste 30% din numărul de angajaţi ai Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), a transmis o scrisoare de protest ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, faţă de măsurile de reducere a personalului, reorganizarea ANAR şi diminuarea drepturilor salariale, avertizând cu greva generală, ca ultimă soluţie, relatează Agerpres. Scrisoarea celor din sindicatul Mureșul vine în…

citește mai mult »

Nicușor Dan câștiga mai bine la primărie

Paradoxal, dar Nicușor Dan ar avea, de când este președintele României, un salariu mai mic decât cel pe care îl încasa atunci când era primarul general al Capitalei. Întrebat în cadrul unei conferințe de presă ce salarii ar trebuie să aibă înalții funcționari publici și demnitarii, Nicușor Dan a declarat: „Sunt începător. Vreau să spun că eu crescând în funcție…

citește mai mult »

Stația meteo de la Vlădeasa a ars în întregime (foto)

Incendiu la Statia Meteo Vlădeasa, în seara de 24 iunie. Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins cabana și statia meteorologica de pe Vârful Vlădeasa. La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor din cadrul Detașamentului Huedin și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca. Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa au…

citește mai mult »

România are un nou (vechi) guvern, condus de Ilie Bolojan

Premierul desemnat Ilie Bolojan a venit, luni, în faţa plenului reunit al Parlamentului pentru votul de învestitură. S-au înregistrat 301 de voturi „pentru”, 9 împotrivă. „Mă adresez, totodată, tuturor cetăţenilor României, care aşteaptă de la noi o schimbare de mentalitate şi de acţiune politică. Le transmit că îmi asum această poziţie ştiind foarte bine situaţia în care se află România. Îi…

citește mai mult »

Condiții europene, comportament de vandali: un bărbat a fost bătut crunt într-un parc din Oradea de trei indivizi,...

Trei bărbaţi care, săptămâna trecută, au luat la pumni un bărbat în parcul Onisifor Ghibu din Oradea, ca să-i fure telefonul mobil şi portofelul au fost arestaţi preventiv, pentru tâlhărie calificată. Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliția Bihor, fapta s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2. Victima, un bărbat de 36 de ani din…

citește mai mult »

Mihai Leu a intrat în comă, iar medicii se luptă pentru viața sa

La mai bine de o lună după ce a fost externat din spital, Mihai Leu a ajuns, din nou, pe mâinile medicilor. Însă, de această dată stare lui este critică. Se pare că în aceste momente fostul mare campion la box este în comă indusă și urmează să fie supus unei noi intervenții chirurgicale. Stare sa este critică, conform Cancan….

citește mai mult »

Un adult decedat pe loc și un copil în stare gravă, după ce un autocar cu o echipă...

Un accident grav s-a produs duminică după-amiază pe Autostrada Soarelui, în judeţul Călăraşi. Un autocar cu o echipă de baschet de copii din Oradea care se îndrepta către staţiunea Costineşti s-a răsturnat în afara carosabilului, în urma unei posibile explozii a unei anvelope. Potrivit Antena 3 CNN, care citează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în autocar se aflau 28 de persoane,…

citește mai mult »

Nicușor Dan l-a numit oficial pe Ilie Bolojan în funcția de premier

Ilie Bolojan este prim-ministrul României. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva momente de președintele României Nicusor Dan. ”Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită pentru această funcție. Are în mine un partener și îl voi sprijini”, a spus președintele României. Cei doi nu au oferit amănunte legate de creșterea TVA. „Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o…

citește mai mult »

Nicușor Dan nu acceptă creșterea TVA; Bolojan nu știe altceva. Coaliția, pe un butoi cu pulbere

Negocierile de la Palatul Cotroceni sunt într-un impas major, asta pentru că președintele Nicușor Dan nu acceptă sub nicio formă creșterea TVA de la 19% la 21%. Acesta fiind pilonul central al discuțiilor pe măsurile fiscal-bugetare, întregul pachet se prăbușește. Tensiuni majore sunt și în ceea ce privește negocierile pentru formarea Guvernului, iar coaliția este pe un butoi cu pulbere….

citește mai mult »

Peste 3 milioane de hectare de pădure nu se regăsește în contabilitatea Romsilva. Curtea de Conturi a găsit...

Curtea de Conturi recomandă RNP Romsilva evaluarea fondului forestier național. O suprafață de peste 3,1 milioane de hectare nu este reflectată contabil, iar bunurile aferente acesteia sunt evidențiate în inventar cu valoarea de ”0” (zero) lei  În cadrul auditului de conformitate realizat la Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, începând cu luna septembrie 2024, Curtea de Conturi a emis…

citește mai mult »

Susținătorii lui Călin Georgescu sunt îndemnați să nu întreprindă nicio acțiune! Se cer bani în numele lui, iar...

Călin Georgescu a publicat în urmă cu câteva minute un îndemn la adresa susținătorilor săi. Aceștia sunt rugați să nu întreprindă nicio acțiune și să fie atenți la escrocheriile care se fac în numele său. “Dragii mei, În luna aprilie, AEP a emis pe numele meu un proces-verbal de amendă în valoare de 200.000 lei. Am plătit, în termenul legal,…

citește mai mult »

Recomandările redacției