A1

Datoriile de câteva milioane de euro ale UTA-ei au fost reeșalonate, dar echipa nu va putea evolua în...

La trei luni de la intrarea în concordat, UTA are parte de o veste bună, astfel că a fost aprobat Planul de restructurare de către creditori. Anunțul a fost făcut, joi, printr-un comunicat de presă, de RTZ. De procedură se ocupă RTZ & Partners SPRL, firma condusă de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar care i-a mai scos din insolvență pe cei…

citește mai mult »

Capul tractor al unui TIR a ars în totalitate, în zona Zăbrani (foto)

Astăzi, 30.10.2025 în jurul orei 09:05, SVSU Zăbrani a fost alertat să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la capul tractor al unui ansamblu de vehicule camion cu semiremorcă. S-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și 20 de voluntari din cadrul grupelor de pompieri Zăbrani și Neudorf ale SVSU Zăbrani. Șoferul s-a autoevacuat…

citește mai mult »

Consiliul Județean Arad a preluat baza sportivă de la Moneasa

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de azi, preluarea bazei sportive de la Moneasa. Este o parte din strategia de revitalizare a stațiunii, acolo unde Consiliul Județean Arad are în subordine tabăra școlară, teatrul de vară și organizează, anual, o serie de evenimente culturale.    Baza sportivă dispune de teren de fotbal omologat pentru competiții sportive, cu tribună, instalație de…

citește mai mult »

Intervenții în lanț pentru pompierii arădeni: 26 de misiuni într-o zi

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au gestionat 26 de situații de urgență. Cele mai multe dintre acestea au constat în acordarea primului ajutor calificat, echipajele SMURD intervenind în urma a 23 de solicitări medicale. Totodată, salvatorii arădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un…

citește mai mult »

Adolescent de 18 ani, prins la volan fără permis, pe un drum cu acces interzis. Se afla în...

Polițiștii locali cu atribuții pe linia circulației rutiere, din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au depistat, în cursul zilei de 28.10.2025, imediat după ora 20:20, un tânăr de 18 ani care circula cu autoturismul pe un sector de drum la începutul căruia era amplasat indicatorul rutier cu semnificația „Accesul interzis”. Conducătorul auto a fost oprit pentru verificări, iar în…

citește mai mult »

Consiliul Județean valorifică masa lemnoasă rezultată din lucrările de modernizare a Drumului Regelui

Consiliul Județean Arad valorifică masa lemnoasă rezultată din lucrările de modernizare a drumului județean DJ 707 Petriș – Limită județ Hunedoara – „Drumul Regelui” Pentru continuarea lucrărilor de investiții la drumul județean DJ 707, tronsonul Petriș – Limită județ Hunedoara, Consiliul Județean Arad propune valorificarea masei lemnoase rezultate în urma scoaterii definitive din fondul forestier național a terenului necesar modernizării….

citește mai mult »

Deși li s-a promis altceva, peste 2.000 de elevi ai Palatului Copiilor vor fi repartizați în șapte școli

De luni se reia școala, iar copiii care sunt înscriși la Palatul Copiilor își vor relua cursurile însă nu în noul sediu așa cum li s-a promis, ci în șapte școli. Casa corpului Didactic, Colegiul Economic, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal, Grupul Școlar Francisc Neuman, Liceul Alimentar și Școala Gimnazială Mihai Eminescu sunt unitățile prin care…

citește mai mult »

Criminalul din Sintea Mare, care și-a omorât brutal fosta concubină cu care avea doi copii, a fost trimis...

La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.N.M., cercetat pentru săvârșirea săvârşirea infracţiunilor de omor şi lipsire de libertate în mod ilegal. În data de 06.08.2025, în jurul orei 02.00, în urma căutărilor efectuate, organele de cercetare penală din cadrul SIC-IPJ Arad au descoperit între localităţile Chişineu-Criş şi Sintea Marea, la aproximativ…

citește mai mult »

Clubul UTA își cere iertare de la suporteri și le oferă facilități pentru meciul următor din Cupă, cel...

UTA Arad își exprimă regretul și își asumă faptul că strategia de vânzare a biletelor pentru meciul din Cupa României, programat joi, de la ora 17:00, împotriva formației Petrolul Ploiești, a generat reacții care pot influența negativ prezența spectatorilor la stadion. “Ne cerem scuze! Menționăm că intenția clubului nu a fost în niciun moment aceea de a crea nemulțumiri în…

citește mai mult »

Bombă: America își retrage trupele din România

SUA retrag o parte din trupele din România (surse neconfirmate oficial Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă. Administrația Trump pare să își regândească echilibrul prezenței sale militare în Europa de Est, iar România se află în centrul acestei recalibrări. Iar surse neoficiale arată că Polonia e garantată, România nu. Potrivit informațiilor pe surse ale corespondentului de la Washington a publicației…

citește mai mult »

Moartea din munți! Al cincilea deces în zece zile, în urma drumețiilor

Ieri, în jurul orei 14:15, salvamontiștii brașoveni au primit un apel prin 112, care anunța că, undeva în mijlocul Crestei Pietrei Craiului, un turist ar fi alunecat spre versantul vestic, fără a mai putea fi văzut de cei cu care se afla în tură. Ulterior, s-a reușit localizarea acestuia și a fost solicitat suport aero pentru identificare și, în speranța…

citește mai mult »

Procent alarmant de pacienți nemulțumiți de Spitalul Județean Arad

Consilierul judeţean AUR, Vărşan Ciprian Nicolae, solicită explicații conducerii Spitalului Judeţean Arad în urma rezultatelor îngrijorătoare ale chestionarelor de satisfacţie ale pacienţilor. “În calitate de consilier județean al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), am solicitat conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad rezultatele chestionarelor de satisfacție completate de pacienți în ultimele luni. Datele transmise de către conducerea unității medicale…

citește mai mult »

Recomandările redacției