Social

CNSLR –Frăția susține revendicările sindicaliștilor de la Finanțe

Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia solicită reprezentanţilor Guvernului să intervină pe lângă ministrul Finanţelor, pentru a găsi soluţii la revendicările care au făcut obiectul acţiunilor de protest la nivel naţional ale sindicatelor din administraţia publică, astfel încât să nu se ajungă la declanşarea grevei generale în sistemul finanţelor publice, cu efecte devastatoare atât pentru angajaţi, cât…

citește mai mult »

Pensia medie este de 1956 de lei, iar numărul de pensionari a atins 4,7 6 milioane de oameni

Un număr de 4.766.378 de pensionari era înregistrat la finele lunii august 2023 în România, cu 134 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.965 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).Dintre aceştia, 662.658 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 564 de lei.Din totalul pensionarilor din…

citește mai mult »

ANAT crede că eliminarea voucherelor de vacanţă ar arunca turismul în urmă cu un deceniu

Impactul direct al eliminării/suspendării voucherelor de vacanţă sau acordarea alternativă a banilor va determina o scădere cu 35% – 50% a încasărilor din turismul intern, avertizează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Potrivit ANAT, 20% dintre cei care primesc acum vouchere de vacanţă nu îşi vor mai permite să meargă în concedii, în timp ce alţi 20% vor pleca,…

citește mai mult »

Drum de Fier va trage „semnalul de alarmă”, printr-o grevă de avertisment

Alianţa Sindicală a Federaţiilor „Drum de Fier – Elcatel” anunţă declanşarea grevei de avertisment la CFR SA în data de 15 septembrie, dorind să atragă atenţia factorilor de decizie cu privire la faptul că este nevoie urgent de implicare pentru a evita blocarea sistemului feroviar. Potrivit unui comunicat al sindicatelor din sistemul feroviar, motivele care au dus la decizia de…

citește mai mult »

Giganții tehnologiei au șase luni pentru a se conforma noilor norme în ce privește serviciile de bază

Comisia Europeană a declarat că a desemnat şase giganţi ai tehnologiei drept ”gardieni”, în temeiul noii legi a pieţei digitale (DMA), care include un set de reguli stricte care ar putea zgudui modelele de afaceri ale marilor platforme digitale, transmite CNBC. Amazon, Alphabet, compania mamă a Google, Apple, Microsoft, Meta şi ByteDance vor avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi…

citește mai mult »

La ce ne-am angajat inițial prin PNRR s-ar putea să…doară, așa că se va mai ajusta ceva

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă că aplicarea tuturor angajamentelor asumate în PNRR ar genera ”o problemă” pentru populaţie şi mediul de afaceri, însă subliniază că autotităţile europene nu cer nimic ce nu ne-am asumat că vom face. ”Niciodată Comisia nu va cere decât ceea ce noi ne-am angajat. Este altă discuţie cine a pus acolo acele angajamente”, a afirmat,Marcel Boloş,…

citește mai mult »

Cazurile de COVID -19 au crescut cu peste 50% în ultima perioadă, dar cele mai multe sunt forme...

Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului ”Matei Balş” , atrage atenţia asupra creşterii cazurilor de COVID-19, arătând că la Institut este o creştere a cazurilor cu cel puţin 50 la sută faţă de perioada anterioară. Totuşi, 80 la sută din cazuri sunt forme uşoare, iar cei care ajung la Terapia Intensivă sunt extrem de puţini. ”Nu ne gândim că…

citește mai mult »

Ilie Cheșa: „Un nou ajutor pentru plata facturilor la energie, din partea Guvernului“

Guvernul acordă familiilor vulnerabile un nou ajutor pentru plata facturilor la energie. „Guvernul Ciolacu își respectă promisiunea de a ajuta familiile cu venituri mici. Acest ajutor pentru energie va proteja puterea de cumpărare și nivelul de trai al acestor persoane vulnerabile care au fost cele mai expuse în fața creșterii prețurilor. Ajutoarele pentru plata facturilor la energie înseamnă mai mulți…

citește mai mult »

Pachetul de reformă conține: reduceri de cheltuieli, combateera evaziunii fiscale și ajustare fiscal-bugetară

„Comisia Europeană, cel puţin la discuţia pe care am avut-o pe acest pachet cu cele trei componente ale sale – reducerea de cheltuială, combaterea evaziunii fiscale şi măsurile de ajustare fiscal-bugetară – sigur, raportat la angajamentele la care ne-am asumat, pentru că noi avem PNRR şi ne-am angajat în cadrul acestuia la o anumită arhitectură a reformei fiscale şi judecata…

citește mai mult »

Suntem ceva mai mult de 19 milioane, dar tot mai puțini și mai bătrâni

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze. Populaţia rezidentă a fost de 19.051.562 persoane, la 1 ianuarie 2023, în creştere cu 9.100 de persoane faţă de 1 ianuarie 2022, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”La 1 ianuarie 2023 populaţia rezidentă a fost de 19.051.562 persoane, în creştere cu 9.100 persoane faţă de 1 ianuarie…

citește mai mult »

Ministerul Apărării Naţionale caută soldatul viitorului

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) vrea să cumpere un sistem integrat hardware-software de comunicare, comandă, orientare şi management de misiune în vederea ″digitalizării″ operaţiunilor trupelor româneşti de infanterie, în cadrul unui proiect de dezvoltare IT denumit ″Soldatul Viitorului″, Instituţia a lansat deocamdată o consultare cu jucătorii din domeniu pentru a vedea ce produse de acest tip sunt disponibile pe piaţă şi…

citește mai mult »

Recomandările redacției